RSS

,, DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE ”

09 Aug

Dragoste la prima vedere

Domnule Popescu,

Vă rog să nu vă supărați și să vă faceți o idee necorescpunczătoare fiindcă vă scriu aceste rânduri, dar simt că trebuie să vă spun verde-n față cele ce simțesc. De când ne-am întâlnit la morct, la unchiul Costică, inima îmi tresalctă de o dragoste la prima vedere cum nu mi s-a mai întâmplat. Chipul dumictale mă urmărește peste tot și mă trezesc isbufnind în lacrimi de dorul de a vă refedea. Trag mare și călduroasă speanță că veți veni la praznicul de patruzeci de zile spre a vă putea vedea din nou în carne și oase aievea. Dumnezeu să-l iercte pe unchiul Cosică, deși putred, nu mi-a lăsat nici un capăt de ață, în schimb te-a adus pe dumneacta spre am umple inima de hibrilațiile amorului devacstator și etern.

Domnule Popescu, în aceste clipe de refercberație sufletească, lacrimile-mi curg puoi, lacrimi de bucurare că Dumnezeu și unchiul Costică mi-au dat și mie a trăi asemenea sentimente față de dumneacta. Nu-ți pot uita frumosul chip, la marginea gropii, atunci când îi aranjai pălăria unchiului, chiar înainte să-i puie capacul. Atunci am simțit acel fior care ma cuprins și mă ține și în ziua de azi față de persoana dumictale, apărută ca din pământ spre a-mi cuprinde toată fința.

Cu sperancță arzândă că te voi revedea la patruzeci de zile, vă mărtuisesc toată dragostea mea incomensuabilă și extrem de profundă și la prima vedere. De unde ai apărut înger înaripact al iubirii ?

A dumneavoastră pentru etern,

Angela Movilă.

P.S. Abia îndrăznesc, dacă la patruzeci de zile nu veniți, cum, când v-aș putea revedea ?

Dulce domnișoară Angela,

Adânc surprins de rândurile dumitale, vă răspund grabnic. Întrucât la sorocul de patruzeci de zile nu pot onora, cel mai probabil și foarte sigur voi fi, fără doar și poate la dezgropăciunea și prohodul de șapte ani. Altmiteri, zilnic mă găsiți de la 08,00 – 16,00 la biroul din capătul aleii cu platani, lângă capelă, chiar și mai târziu, când apar urgențe.

Cu afecțiune,

Popescu I. Ghiocel,

Gropar & clopotar, cimitirul Speranța.

T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,, DRAGOSTE LA PRIMA VEDERE ”

  1. gabriela

    09/08/2010 at 11:50

    foarte tare.Mi-a placut.:) Ce pasiune dom’le! Dragoste la prima vedere in decorul idilic din cimitir.

     
  2. teo

    09/08/2010 at 15:28

    oare o fi gasit eugen ochelarii de acum 10 ani?

     
  3. oanaclara

    09/08/2010 at 17:10

    Popescu Ghiocel şi Angela Movilă…predestinaţi să se întâlnească în cimitir, lângă movila de pământ de la mormântul unchiului, pe care tanti cu nume de angel (adică înger) va planta ghiocei. 😀 😀 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: