RSS

,, MANĂ OTRĂVITĂ ”

04 Iun

O tragedie, închipuită azi, când m-am trezit

A fost odată un om modest, harnic și cumpătat. Avea o pășune întinsă pe care creștea oi. Era mulțumit cu ceea ce avea, își construise și o casă frumoasă în care trăia în armonie cu nevasta, și ea harnică și cumpătată. Nu-și doreau nimic altceva decât liniște și sănătate.

Într-o noapte, pe deasupra întinsei pășuni, s-a auzit un zgomot puternic. Un avion sau elicopter și-au zis, nimic extraordinar, mereu treceau. Zgomotul a trecut și s-a lăsat iar liniștea. Ca de obicei, omul s-a trezit odată cu cea dintâi geană de lumină, să vadă de animale. Și-a aruncat privirea pe întinsul pășunii, așa cum făcea de când era copil, ca un fel de ritual pentru o zi bună și…nu mică îi fu mirarea, în locul verdelui, câmpul era aproape alb. A alergat să vadă ce-ar putea fi și…să nu-i vină a crede, iarba era acoperită cu bani, bancnote, mii, zeci, sute de mii, milioane de bancnote noi nouțe. Și-a chemat nevasta să vadă ce-i de făcut și de unde atâția bani. Da, probabil zgomotul de astă noapte, precis au căzut accidental dintr-un transport.

Au stat, s-au sfătuit. Au decis să-i adune și…să aștepte. Erau oameni cinstiți, dar parcă nu în fiecare zi pică din cer așa ceva. Apoi, ce-i care-i scăpaseră precis mai aveau destui. Contrar obiceiului de-o viață, au lăsat baltă toate treburile zilnice ale gospodăriei și s-au apucat de strâns banii. Pe după amiază abia dacă adunaseră o mică parte. Câmpul era încă alb. Cu soarele deasupra, arzător, au zorit, să termine cât mai grabnic cu putință, n-au mâncat și n-au băut. S-a lăsat și noaptea, i-au dat înainte, nu simțeau nici foame, nici sete, nici oboseală. Animale zbierau neîngrijite dar…nu era timp, a doua zi pe seară parcă se întrezărea că vor termina.

A treia zi, pe la prânz, i-a descoperit o rudă, venită în vizită. Întinși în iarbă, cu buzele arse de sete, pârliți de soare, desfigurați de efort, fără suflare. Lângă ei, mai mulți saci plini cu bani…

Dacă a mai întrebat cineva de banii pierduți, asta nu știu, nici nu mai contează…

T.D.

Anunțuri
 

4 răspunsuri la „,, MANĂ OTRĂVITĂ ”

  1. Cati Lupaşcu

    04/06/2010 at 6:03

    Mare adevar ascunde povestea asta (mai da’ ce ganduri filozofice te chinuie pe tine de la prima ora 🙂 ): Cine pica in mrejele banilor, pierde orice ratiune.

     
    • Daniel Tudose

      04/06/2010 at 6:12

      de fapt gandu ,,filosofic” a inceput cu – ,,ce-ar fi sa castig la loto ?” apoi…,,oare nu m-ar inebuni atata banet?”, apoi…,,probabil m-ar dezechilibra nitel” hihi

       
  2. Cati Lupaşcu

    04/06/2010 at 10:25

    Pai nu stii bancul?
    – Ce faci in prima data, daca ai noroc sa castigi la Loto?
    – Infarct.
    La Braila mai e o varinata de raspuns: te ascunzi de interlopi 🙂

     
  3. Costi

    04/06/2010 at 12:53

    Unde-i pasunea asta? Sa-i trimitem si pe guvernantii nostri, poate raman acolo.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: