RSS

,, SCRISOARE DE INTENȚIE ”

26 Mai

Dragă FMI-ule,

Noi, guvernul României, îți scriu această scrisoare într-un moment greu. Bugetul e gol iar economia moare. Te rugăm frumos pentru un împrumut, să o mai ducem o bucată, cine știe ce o mai fi în viitor, poate se întâmplă vreun miracol și își pierde Bill Gates portofelul pe aici și ne săltăm și noi. Până atunci, dă-ne tu un credit. Noi punem gaj pensiile și salariile ăstora de la stat, și așa nu fac nimic, iar dacă o fi nevoie creștem și impozitele și taxele, că oricum fură destul și privații.

Nu are de ce să-ți fie frică, noi nu suntem ca sud americanii aia care te-au tras pe sfoară și nu ți-au dat îndărăt nici un sfanț. La noi poporul e solidar, are și așa credite la bănci gârlă, e obișnuit cu datoria, așa că nu te teme, la nevoie îl executăm silit. Apoi, dacă chiar e groasă, în ultimă înstanță apelăm la rezervele noastre subterane, din economia subterană, ea duduie. Dar, nu cred că vom ajunge chiar până acolo, poporul e solvabil, prea se lăfăie. Prevenim astfel și dezmățul și obezitatea.

De când ai plecat de la noi din țară, au avut loc niște manifestații populare. Nu crede tot ce auzi la tv, diversioniștii ăștia le-au prezentat drept proteste. Nu-i deloc așa, erau manifestări de simpatie și solidaritate cu noi. Câțiva agitatori au încercat să strice bucuria oamenilor, dar i-am identificat, sunt membri ai opziției cu lefe nesimțite.

Mai trebuie să te asigurăm că tranșa asta va merge direct în economie, aia reală, știm că ramura asta am cam neglijat-o, dar…pe rând. Așadar ăsta nu mai e credit de nevoi personale, ce a fost, a fost, acum e pe bune. Doar vezi, membrii executivului își donează indemnizațiile. Dacă nici asta nu-i o dovadă de bună credință, atunci zău nu știu. În paralel, mergem înainte cu construcția de săli de sport și patinoare, cu precădere în mediul rural, probabil ați auzit de ,,Mens sana, in corpore sano !’’. Reducerea veniturilor, sursă permanentă de colesterol, concomitent cu aceste investiții, vor întări sănătatea oamenilor, să poată rambursa creditul. Apropos, dl. J. Franks  cum o duce cu sănătatea ? L-am văzut cam plinuț… Când mai dă pe la noi, premierul îl invită la ctitoria sportivă a domniei sale de la Suraia, pentru puțină mișcare. Nu strică.

În concluzie, noi, guvernul, consider că avem nevoie de acești bani, ca de aer. Altfel nici nu apelam, știi doar că două mii de ani ne-am abținut, dar acum…s-a golit de tot sacul. Ca o garanție în plus, acceptăm și impozitarea suplimentară a marilor averi evazioniste. În acest sens, fiscul a demarat o amplă acțiune de găsire a averilor lui Constantin Brâncoveanu ! O vom confisca integral, banditu ăsta n-a plătit impozit atâta amar de timp !

Încheiem aici scrisoarea, cu speranța că va ajunge cu bine la Washington. Scuzați engleza aproximativă, noi…știți, am fost multă vreme cu rusa.

Cu deosebit respect și aleasă considerație,

Guvernul .

P.S. – Rugăm trimiteți banii prin mandat poștal, băncile-s nesigure și-s și multe spargeri.

Anunțuri
 
 

2 răspunsuri la „,, SCRISOARE DE INTENȚIE ”

  1. oanaclara

    27/05/2010 at 5:00

    😀 😀 😀 Daaaa si aurul dacilor ar trebui impozitat. 😀 😀 😀

     
    • Ferencz

      31/05/2010 at 15:14

      Ce aurul dacilor…!? Eu zic sa-i impozitam pe Adam si Eva.

       

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: