RSS

,, SUS MANEAUA !!! ”

25 Mai

Sus maneaua !

Mă întreb dacă, alături de atâtea aspecte sociale și ,,maneaua’’ a intrat în criză. Nu de alta, dar e vorba de solidaritate. Oare ,,fără număr, fără număr’’, expresie a bunăstării infinite, a devenit o mulțime finită sau  …? Oare ,,am valoarea mea’’ s-a mai…depreciat sau traversează criza la aceleași cote ridicate ca înainte ?

Întrebări oarecum retorice cred. Această mega industrie cântătoare, neimpozitată niciodată, probabil își vede liniștită de treabă, făcând din criză doar un subiect numai bun de abordat pe ritmuri specifice. Industrie neimpozitată, ca multe altele…acum, cum să pui impozit pe ,,fără număr’’…  În plus, cererea e mare, iubitorii, loviți de austeritate, simt nevoia să-și aline amarul cu creații adaptate vremurilor grele. Și nu sunt dezamăgiți, prolificii trubaduri răspund promt cererii, cu adevărate bijuterii de of și vai, exact pe sufletul și gustul cocalarului. Atâta timp cât idolii săi, cu nume de mezeluri, fenomene naturale și metale prețioase continuă să producă hituri, înseamnă că situația nu-i chiar rea. Va fi semnalul prăbușirii totale, momentul în care Taraf tv își va înceta emisia iar Guță își va amanenta coroana. Până atunci…,,Ooooooooo, criza mea…’’.

Ce să mai vorbim, nici Titanicul din film nu s-a scufundat mai frumos în acordurile orchestrei, cum se scufundă România învăluită în sunetul inconfundabil al manelei neimpozitate și subterane, evazionistă și aducătoare de munți de bani, sevă pentru economia din adâncurile fără fund ale societății noastre. Nu strigăm corect ,,Jos maneaua !’’, ăsta e îndemn la evaziune, corect este  ,,Sus maneaua !’’, sus, cât mai sus, la lumină, să asculte și fiscul marile capodopere aducătoare de mormane de valută zburătoare.

Păi…găsesc că atâta talent nesecat, trebuie impozitat și el, așa cum sunt impozitate calități cu mult mai rare. Că potențial creator, văd că au, nu-i nici un pericol ca impozitul să ruineze, ferească D-zeu, buna dispoziție manelistă. Dinpotrivă, măsura ar putea genera noi teme, cum ar fi – ,,Fiscu-mi poartă pică…’’. Nu-i nimic, așa-s oamenii, răi, invidioși pe valoarea altora…

Până una alta, e doar un vis frumos ceea ce am spus. Maneaua rage, intangibilă de legi și criză, elogiind aceleași valori nepieritoare, merțanu, loveaua, șmechereala, lănțoiu de aur etc. Pe bani evident, bani aflați într-un circuit interzis statului.

T.D.

Anunțuri
 
 

Un răspuns la „,, SUS MANEAUA !!! ”

  1. coramica

    25/05/2010 at 14:02

    Fac ceva pe Basescu cel asa de cantat de Gutza, Salam & company.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: