RSS

,, NU ÎNCĂLCĂM LEGEA, O OCOLIM ! ”

24 Apr

Barieră fragilă

Se petrece un fenomen bizar la noi. Deși infracționalitatea nu-i la cote de avarie, totuși linia de demarcație dintre lege și fărădelege este foarte fragilă, chiar imperceptibilă uneori. Jos, la periferia societății, să zicem, mica infracționalitate este menținută la un nivel nu foarte ridicat. Sus însă, la vârf, totul pare a se desfășura la limita legii, asta ca să fiu elegant. Tot ce se petrece, magistrați, politicieni, afaceriști, nepotisme etc te fac să crezi că eludarea legii, iar un termen blând, este ocupația care le ocupă mai tot timpul.

Eu unul percepția asta o am. Până și Constituția văd că a fost ,,ocolită’’ de n ori, cu nonșalanță, deciziile de neconstituționalitate ale Curții curg, halucinant de multe. Apoi, toate suspiciunile ce planează, felurite conflicte de interese, incompatibilități, inginerii și chichițe menite să mascheze, interpretări alambicate ale legii, toate astea sugerează că acolo lucrurile sunt împinse deliberat spre limita ei și chiar dincolo de ea. Abil, nu-i vorbă, dar suficient de vizibil încă să observăm că e un mediu tare…toxic  și care nu inspiră încredere și legalitate.

Toate astea, mă fac să cred că acolo sus, legea și fărădelegea coabitează armonios, spulberând adesea bariera ce ar trebui să le separe. Spiritul fărădelegii jonglează cu litera legii și uite așa, singura încălcare depistabilă e, cel mult, o mică bubă morală, nesancționabilă penal. În traducere liberă, pe înțelesul tuturor – ,,Nu-i frumos să încalci legea, da ?’’. Și cam atât, cel mult o bătaie de obraz. Plouă cu disculpări de genul – ,,Da…sigur…poate nu e sută la sută moral, dar…e în limita legii… ‘’. Sigur că da, în limita aia, întinsă ca o coardă la maxim, adânc pătrunsă pe tărâmul fărădelegii, dar, na, totuși în limita ,,tensiunii’’ maxime suportate de…firul legal. Așa-i legea la noi, minunat de flexibilă sau poate cei ce trebuie să o aplice sunt suficient de abili în a o întinde ca pe elastic. Șpaga nu mai e șpagă ci un mic împrumut nevinovat, traficul de influență e un mic sfat avizat, abuzul de putere e, mai nou,  fermitate în actul de conducere, nepotismul…competență transmisă genetic ș.a.m.d.

Asta este, suntem pe tărâmul legilor ilegale, neconstituționale și a ilegalităților legale. Și a celor care iubesc această mocirlă. Asta este, până se vor separa apele, dacă se vor separa, marile victorii ale legii sunt hoții de buzunare, bețivii adormiți în parcuri și bătrâni băgați la zdup pentru te miri ce. Ce să facem…ăștia nu știu legile, că le-ar întinde și ei…ca pe o damă libertină.

Să faci  o ,,radiodgrafie’’ României…nu, e inutil, nici măcar RMN-ul n-ar vedea toate suferințele, atât sunt de multe și bine ascunse. Doar autopsia le-ar depista, dar, ce folos ? Tardiv. Așa că…ducem pe picioare…

T.D.

Anunțuri
 
 

Un răspuns la „,, NU ÎNCĂLCĂM LEGEA, O OCOLIM ! ”

  1. coramica

    25/04/2010 at 7:14

    E asa de trist in Romania…dar…

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: