RSS

,, EU UNUL, MĂ ÎNCLIN, MAMĂ NATURĂ ! ”

17 Apr

Demonstrație de forță

Se pare că bătrâna noastră planetă simte, din când în când, nevoia să ne întoarcă cu fața la realitate și să ne reamintească cât de neînsemnați suntem, în raport cu mama natură, pe care, avem uneori senzația că o stăpânim. Erupția vulcanului din Islanda, nu a acoperit cu lavă vreun oraș, precum anticul Vezuviu, însă a paralizat traficul aerian la nivelul întregului continent și nu numai, o reală catastrofă, prin implicațiile economice, în special. Toată tehnica ultra modernă de zbor zace tăcută și inutilă la sol din cauza unei banale cenușe.

Dincolo de implicațiile fenomenului, nu pot să nu remarc geniul și măreția naturii, care, în orice moment, ne poate surprinde și arăta cine-i ,,șeful’’ și oricâte invenții am face, suntem la mâna ei. Așa cum e normal de altfel. Toți specialiștii, întreg mapamondul se întreabă ce-i de făcut. Nu-i absolut nimic de făcut, decât să așteptăm cuminți ca naturii să-i treacă supărarea. Nu-i nimeni de vină, natura e de vină. Pardon, a spune că-i vinovată e o ofensă, ea are treburile ei, mai presus de traficul aerian sau bussines-urile noastre. Ne perturbă puțin ritmul fieresc, e adevărat, însă trebuie să o acceptăm ca atare, natura are rațiunile și tainele sale, pe care, mă îndoiesc că le vom înțelege pe deplin vreodată. Ea, pe noi, ne-a citit de mult.

Vrând, nevrând, trebuie să ne plecăm capul umili și să acceptăm că forța și capriciul natural, pot spulbera într-o clipă tot ce credem noi că înseamnă puterea și inteligența umană. O simplă iluzie, uneori planeta asta ține să pună lucrurile la punct și să ne reamintească faptul că ea ne-a creat pe noi și nu invers și ne obligă să asistăm neputincioși la câte o reală demonstrație de forță. Tsunami, cutremure, erupții vulcanice etc lucruri pe care le numim cataclisme naturale, sunt de fapt manifestări cât se poate de firești ale ,,solidului’’ pe care ne sprijinim cu picioarele și mulțumită căruia viețuim. A te supăra pe natură, e similar cu a-ți renega părinții. Unde mai pui că noi înșine îi aducem grave distrugeri.

Asta este, poate și din cauza asta, ea, ne mai oferă și astfel de momente, de penitență și adâncă meditație, o neînsemnată zvâcnire în raport cu ce poate cu adevărat, ne face să realizăm cât de supuși măreției sale, uneori distructive, suntem. Și nu că ar fi ceva peiorativ, e realitatea, pe care, în grandomania noastră, uneori tindem s-o uităm și să ne considerăm stăpânii absoluți a întregului habitat numit Terra. Adevărul adevărat este că e tocmai invers. Noi și numai noi trebuie să ne pliem după capriciile ei și nu invers. E legea supremă, pe care am cam uitat-o. E un moment bun de remember.

T.D.

Anunțuri
 
 

2 răspunsuri la „,, EU UNUL, MĂ ÎNCLIN, MAMĂ NATURĂ ! ”

  1. oanaclara

    17/04/2010 at 12:25

    Apropo de mama natura si semnele ei:

    Cica era primavara intr-un sat din Ardeal. Doi tarani ies pe camp cu sapele… La un moment dat vin niste oameni, oficiali, cu niste aparate sofisticate, si incep sa verifice temperatura solului, ca sa stie cand sa planteze porumbul…
    Cei doi tarani, nedumeriti de ce se intampla, se duc si-i intreaba ce fac. La care „oficialii” le spun ca masoara temperatura solului. La care unu’ dintre tarani raspunde:
    – Pai bine ma… acum 150 de ani, stra-stra-bunicul meu masura temperatura cu fundul. Isi dadea jos izmenele, si punea cu curul pe pamant, si asa stia daca sa planteze porumbul sau nu… Vedeti voi?! ce facea el acum 150 de ani cu curul, voi faceti acum cu capul…”

     
  2. oanaclara

    17/04/2010 at 16:38

    Uite ceva care s-ar putea sa iti placa! Se pare ca nu numai Danut a avut ideea aia inedita legata de nori si vanturi . 😀
    http://jurnalista.wordpress.com/2010/04/17/analize/
    Sa fie oare si jurnalista de aceeasi varsta? 😀 😀 😀

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: