RSS

,, CUVINTE ”

11 Mar

Cuvinte…

La Revoluţie eram în clasa a IV-a şi îmi amintesc perfect cum limba română începea, încet, să se ,,îmbogăţească’’ cu expresii noi şi picante.  Evident că, în concordanţă cu evenimentele, prima a fost – ,,Băi teroristule !’’.  Apoi, cele care cu puţin timp în urmă reprezentau o mândrie, au devenit injurii – ,,Bă comunistule ! Securistule !’’. Libertatea de exprimare, îndelung oprimată, a mers mai departe. Pe măsură ce românul intra în contact cu termeni mai puţin uzitaţi până atunci, îi transforma iute în enunţuri peiorative – ,,Bă handicapatule !’’.

Timpul a trecut, iar capitalismul a influenţat inevitabil şi limba vorbită. Termeni ca cocalar, coclit, boschetar, handicapat, drogat etc au colorat bine de tot limba, devenind termeni uzuali în relaţia cu semenii. Asta în timp ce, atribute din start peiorative, au ajuns lucruri de promenadă. Primul, după decembrie ’89, parcă-l aud – ,,Ăla-i tare, e bişniţar ! Face Turcia şi Polonia, după blugi…’’. Puţin mai târziu, a apărut valutistu’, cu mărcili şi dolarii. Apoi şmenarul, valabilu, bazatu, bengosu, adevăratu. Speciile, existau şi pe vremea apusă, dar măcar,, nu-şi bagau coada’’, atât de mult, la nivel lingvistic.

Nu sunt vreun specialist în limba română, doar observ fenomenul. Nici nu pot afirma cu toată convingerea că e negativ sau nu. Negativ este, cu siguranţă, altceva. Modificarea lentă, dar sigură, a nuanţelor. Handicapat începe să însemne, tot mai mult, ceva eminamente negativ, în timp ce…bengosul e prototipul reuşitei. Chiar dacă doar la nivel de limbaj…dar tot nu-i în regulă. Mi se pare cam nepotrivit ca un copil să crească cu percepţia asta. Probabil nu-i această chestiune cel mai mare pericol social care ne pândeşte, ca popor, dar e oarecum de semnalat că limba ,,de după blocuri’’ tinde să se extindă tot mai mult.

Departe de mine de a afirma că folosesc nu ştiu ce limbaj academic. Dar, sincer spun, decât să firitisesc pe cineva cu expresia – ,,Bă coclitule, bă handicapatule !’’, găsesc mult mai ,,sănătoasă’’ româneasca trimitere la origini, masculine sau feminine. Nu putem fi atât de ipocriţi să spunem că, în momente mai nervoase, nu le mai folosim. Atunci, de ce să jignesc o persoană cu handicap, asemuind-o cu cine ştie ce specimen ?

Scriu aceste rânduri despre evoluţia dulcei limbi române, fiindcă mi-am amintit de celebrul termen prezidenţial, mă rog, făcut celebru de primul om al ţării. Melodiosul ,,găozar’’. La a populariza în vorbirea curentă a tot felul de cuvinte pitoreşti, ne pricepem, e clar. Aşa, ca fapt divers, statistic, cuvântul de mai sus, probabil a fost rostit de o mie de  ori mai mult de omul de rând, după ce a părăsit gura prezidenţială. Ce era dacă populariza un cuvânt mai util şi pozitiv… În fine, cam asta e. Tot soiul de tipi se luptă cu neologisme, că vezi Doamne corect se scrie stress şi nu stres, jazz şi nu jaz. În schimb, asta am auzit-o chiar de la unu cu şcoli multe, ce dacă lb. Română devine tot mai ,,plastică’’ ? Aşa zic şi eu, ce dacă peste 50 de ani, vom citi ştire-

,,Preşedintele ţării, valabilul şi bagabontul X, s-a întâlnit cu omologul său, bulangiul de Z. Discuţia a fost teroristă, mare handicapat Z, l-a făcut cu spume bengosu X. Ne-am scos, preşu’ e de belea, ce caterincă a făcut de coclitu ăla ! Presa străină s-a spart de râs, apreciind în termeni mişto discursul periculos al şmenarului român. La lucrat original pe găozar !’’.

Să ,,hauzim’’ de bine !

Anunțuri
 
 

Un răspuns la „,, CUVINTE ”

  1. oanaclara32

    11/03/2010 at 7:35

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: