RSS

,, NINJA ”

02 Feb

Samurai tv

Mă întristează cât de scurt poate fi uneori drumul de la serios la penibil. Mă refer la momentul ninja în care s-au lăsat angrenaţi holografii la postul public de televiziune şi care era să se lase cu urmări tragice. Nu-mi dau seama ce ia determinat pe artişti să facă pe cobaii pentru samuraiul ambulant care-şi rotea săbioul mai ceva ca la Rovine sau Podul Înalt. Mă rog, lăncierul euforic aştepta de mult, probabil, aşa un moment pentru a-şi dovedi îndemânarea de ghilotină, dar producătorii maimuţărelii spadasine puteau găsi pentru postul de suporţi ai ananaşilor condamnaţi a fi răpuşi de shogunul setos de decapitări, nişte…din ăştia…pseudo muzicieni afoni care ne zgârie timpanele. Nu era nicio tragedie dacă scalpa puţin pe vreounul din aştia, sunt cu sutele.

Din păcate, protagonişti ai momentului nefast au fost nişte artişti adevăraţi şi respectaţi. Desigur, fiecare face ce doreşte cu capul său, dar nu cred că-i tocmai o chestie serioasă să ţi-l pui la discreţia unui Burebista ca ăla sau poate se credea Duncan MacLoud, highlander-ul nemuritor. S-a dovedit că maimuţăreli din astea ieftine şi scăpătate pe micul ecran, nu pot avea ca finalitate decât lucruri de genul ăsta, cascadorii ratate, cu shaolini descreieraţi. Evident că nu-i doar vina războinicului înflăcărat, el tăia porumbi şi de pe capul lui Obama dacă era lăsat, e vina celor ce produc asemenea mizerii şi evident a celor care acceptă să participe la ele.

Păcat că li s-a întâmplat holografilor tembeliziunea cu cascadorul-ninja, erau atâţia alţii chiar înebuniţi să li se crape capul în direct şi să ajungă celebri, consacrata formaţie nu cred că are nevoie de asemenea probe fachirice de curaj. Păcat şi de postul naţional tv că are în grilă show-uri cu iz otevist. Mai bine îşi făcea un început de seppuku samuraiul rătăcit, decât să sperie lumea cu demonstraţii sângeroase cu gust de ananas hăcuit. Putea merge la postul amintit şi putea măcelări lejer vreo stafie în carne şi oase. Dar, poate că a fost totuşi o păţanie utilă pentru muzicieni şi pentru alţi oameni serioşi, un mesaj clar că trebuie să-ţi respecţi blazonul. Dacă vreun Naomi, Senzuala, Tarky, Bambi etc se lăsau la tăişul sabiei lui ninja carpatin, nu era nimic neobişnuit, maimuţoi. Însă, e cam trist să vezi Holograf ca nişte pomi cu fructe exotice, bărbieriţi de individul ăla.

În fine, să zicem că-i o întâmplare petrecută într-un ceas rău. Oricum trebuie să dea de gândit, e suficient doar un pic ca să te faci de basme. Cât despre viteazul cu sabia…poate încerca noi reprezentaţii la Taraf tv, e chiar recomandat. Pariez că şi la drujbe se pricepe.

Anunțuri
 
 

3 răspunsuri la „,, NINJA ”

  1. oanaclara32

    02/02/2010 at 16:22

    Un calugar mergea pe strada frecand matanii intre degete.
    Din senin apar doi politisti, se napustesc la el, il iau pe sus, il duc la sectie, il bat de-l indoaie si apoi il duc la comandant.
    Comandantul il vede plin de sange, cu buza sparta, brate fracturate, etc. si ii zice:
    – Vezi, ba ninja, ca nu e ca-n filme!!!

     
  2. Morocanosul

    02/02/2010 at 16:49

    Nu-ti da turbanul pe mana natangului, spune un proverb arab. Varianta romaneasca, „cine-si da capul pe mana altuia…. destept e”.
    Despre Holograf , ce sa zic, trupa reprezentativa, talentati, performeaza constnt, dar bag sama de destepti sunt destepti.
    Se verifica aici faptul ca talentul se intalneste intamplator cu inteligenta ( in sport si muzica ) si raritatea acestor intalniri e ingrijoratoare.
    Nici o televiziune nu poate da o garantie pentru capul meu si nimeni n-o sa-mi spuna pe unde sa-l port.
    Dane, faci vina gratuit televiziunilor, sunt doar tarabe cu gogosi.
    Cei care au performat aicisunt posesorii excrescentelor puse in pericol. Spuneam unei prietene, cred, ca barbatii au avut nevoie de 100 de ani ca sa afle ca si capul este o parte anatomica ce trebuie protejata.
    Ce putem constata pe cale de consecinta, e doar ca Holograf sunt cu ceva ani in urma fata de normele actuale de protectie a muncii.

     
  3. Morocanosul

    02/02/2010 at 16:55

    Citesc de ceva vreme pe pagina ta, fundalul e intunecat, dar gandurile aste de dimineata sunt luminoase.
    Cu voia domniei tale o sa mai dau pe aici.
    Din partea unui batran insomniac, respect.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: