RSS

,, REVELION 20!0 ”

31 Dec

Revelion 2010

Îmi aduc aminte de acum zece ani, ultima zi a anului 1999. Agitaţie mare. Boxe, muzici, băuturi etc. Eram student la Academia Militară din Sibiu, în anul III şi aveam de gând să uimesc viaţa civilă cu ce chef va fi. Urma marele Revelion şi an 2000. Era un hit în mare vogă, J. Lopez – ,,Waiting for tonight. Urla într-una. Da, aşteptam parcă să se producă ceva nemaipomenit odată cu venirea lui 2000. Ştiu că m-am pregătit intens pentru acea trecere dintre ani. Ce naiba, nu puteam trece aşa oricum în ineditul an. Dacă într-adevăr avea să se petreacă ceva istoric ?

Din păcate sau din fericire, nu s-a petrecut nimic ieşit din comun. În afară de faptul că un amic şi-a pârlit părul cu o artificie din asta jubiliară, totul a fost la fel. Bucuria petrecerii, apoi cursul firesc. Anul 2000, în afara celor trei zerouri, n-a fost deloc special. Acum, la zece ani de atunci, urmează alt an, oarecum rotund.

Nu m-am mai pregătit ca atunci, din diverse motive. Şi obiective şi subiective. Eram mai zbuciumat pe vremea aia. Aveam impresia că dacă n-o comiţi rău de Revelion, nu-ţi va merge bine. Apoi, în anii ce au urmat, am avut şi un Revelion mai anost, la serviciu, că na, aşa-i la armată şi nu numai. Mi-a mers la fel. Deci, metoda nu funcţionează, anul ce vine nu se lasă influenţat de peripeţiile din această noapte. Nu-mi mai fac griji, pot face rev-ul şi mai târziu. Ca să nu mai zic că de multe ori am petrecut nopţi de o sută de ori mai frumoase ca cea dintre ani.

Dar, fiind totuşi unică, prin moment, trebuie serbată. V-o doresc cât mai frumoasă şi plăcută. Şi dacă cumva, Doamne fereşte, vreo pană de curent o tulbură puţin, nu vă faceţi griji, nu-i semn rău, mai facem economii. Apoi, pe întuneric, se petrec şi lucruri interesante, hi, hi, hi.

La mulţi ani, sănătate şi un 1 Ianuarie fără greţuri şi dureri de cap. Ce-o fi după, nu ştiu, că niciodată înaintea unui Revelion, nu mi-au ieşit previziunile, indiferent unde am fost, cât am băut, mâncat sau dansat. Oricum, petrecerea e petrecere, aşa că v-o doresc cât mai reuşită !

Anunțuri
 
 

Un răspuns la „,, REVELION 20!0 ”

  1. oanaclara32

    31/12/2009 at 6:07

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: