RSS

,, BISMARCK & BUŢU

20 Dec

doi căţei

Să vă spun şi despre necuvântătoare, că uneori ele sunt mai umane ca noi. E vorba de doi căţei, Buţu şi Bismarck. Câinii tatălui meu.

Primul, după cum îi spune şi numele, cam neserios, e o rasă pur românească, nedefinită. O creatură cu picioare scurte, corpul lung şi o figură de hoţ de ultima speţă. Cu asta se şi ocupă de fapt, o mare parte a existenţei sale, cu şutitul a tot ce nu-i fix în curte, de la papuci şi până la unelte agricole. Sunt sustrase şi ascunse prin diverse locuri, în scopuri doar de el ştiute. Unii, l-ar numi maidanez, datorită originilor sale necunoscute şi fiindcă tata l-a cules de pe drum, la insistenţele patrupedului. Totuşi, eu nu l-aş numi aşa, are ceva care-l ridică deasupra acestei categorii. Inteligenţa cred şi ochii, nişte ochi de bandit versat. Are şi antecedente. A şutit ceva din curtea din curtea unei bătrâne, care l-a surprins şi pocnit zdravăn cu un băţ. Simulantul s-a trântit jos, bătrâna l-a crezut mort, l-a luat de picioare şi azvârlit peste gard. Şi-a revenit miraculos când s-a văzut în drum. A hotărât ca pe viitor să ocolească definitiv acea casă. Acum, nu mai şuteşte decât de la domiciliu.

Celălalt cuţu, este rasă recunoscută, brac german. Cu origini sănătoase. Şi se comportă ca atare. Nu împărtăşeşte ocupaţiile confratelui său. Însă este victima perfectă a furtişagurilor sale, mâncare şi alte chestii. Îl tratează cu superioritate pe micul vagabond, dar nu-l ignoră, e partenerul perfect de joacă, oricând dispus să se zbenguie. Având în vedere că este dresat pentru vânătoare, cu alte cuvinte educat, nu se coboară la activităţile de găinar ale lui Buţu, dar nici nu le dezavuează. Le tratează cu indiferenţă, dormind la căldurică, până simte nevoia de puţină conversaţie şi atunci se i-a la trântă cu haimanaua.

Formează un cuplu cel puţin haios, cam de genul Stan şi Bran. Buţu, mic, lânos şi pasionat de cotloane întunecoase, doar de el ştiute, face notă discordantă cu Bismarck, mare, impunător şi cu o blană strălucitoare. Chestiune care nu-l frustrează deloc pe cel cu origini obscure. Din contră, pare a spune că nu mărimea contează, ci şmecheria, lucru pe care-l posedă din belşug. Îi cam i-a faţa nobilului său amic, când vine vorba de băgat în seamă şi primit mâncare.

Nu sunt nicidecum câini de pază. Micul viclean, duplicitar şi profitor, se dă bine pe lângă oricine, în scopuri materialiste. Celălalt, e reticent în ceea ce priveşte străinii. Are o singură pasiune, să-l vadă pe tata cu puşca, plecând la vânătoare, e momentul său favorit, să scotocească după iepuri, raţe şi fazani, mobilul existenţei sale.

Cei doi, fac parte din familie, hrana zilnică a lor, fiind prinsă în buget. Dimineaţă, mama le gătea un fel de supă, oase imense şi carne, cică e frig şi băieţii trebuie să pape cald. Sunt simpatici, uneori am impresia că au mai mult creier decât oamenii. În sensul că şi atunci când îşi mai dispută câte un os, nu o fac cu resentimente, în scurt timp sunt iar prieteni. În foto sunt indivizii sus pomeniţi.

Anunțuri
 
 

3 răspunsuri la „,, BISMARCK & BUŢU

  1. oanaclara32

    20/12/2009 at 7:58

     
  2. oanaclara32

    20/12/2009 at 10:04

    Sunt simpatici amandoi. 🙂

     
  3. coramica

    21/12/2009 at 16:07

    Ufff, daca ar fi sa spun despre toti cainii mei…dar o sa povestesc despre aia dragi tare. Cora papa tot ce prinde, e mare figura.Ai tai sunt frumosi.Butu seamana cu Cora mea.

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: