RSS

,, REPUBLICA SEMI BI-PREZIDENŢIALĂ ”

10 Dec

conciliere

Curtea Constituţională ar putea să ne facă un cadou surpriză de sărbători, cu ocazia acţiunii de contestare a alegerilor. Ca să împace pe toată lumea, i-ar putea valida pe amândoi candidaţii ca şefi ai statului nostru democratic. Să fim o republică semi bi-prezidenţială. Ce poate fi mai conciliant ? Am avea non stop preşedinte, când unul face nani, celălalt e treaz, când celălalt are momente romantice cu nevasta, colegul e la datorie şi tot aşa. Apoi, ştim că spiritul concurenţei, creşte performanţa, cine ştie ce idei luminoase ar produce cuibuşorul comun de nebunii de la Cotroceni…ce decrete geniale ar ieşi din cancelaria biprezidenţială.

Pentru o şi mai bună înţelegere, s-ar putea proceda şi la o schimbare de nume, un binom prezidenţial compus din Traian Geoană şi Mircea Dan Băsescu. Declaraţiile publice să fie susţinute în cor, ţinându-se de mână. Eventual ar putea purta o singură cravată, frumos petrecută peste ambele gâturi. Când unul trage într-o parte, automat merge şi celălalt. Ce ar putea fi mai emoţionant ? Această entitate bicefală ar putea purta un nume generic, să o apelăm cu – domnule bipreşedinte. Peste cinci ani am putea avea tripreşedinte ş.a.m.d.

Zic şi eu bre, ca soluţie de compromis. Vis a vis de treaba asta, cu intrarea prin efracţie la Cotroceni. Nu deţin nici un fel de probe în acest sens, aşa că propun această coabitare inedită. Un preşedinte patruped, de fapt octopod, ar fi ceva interesant. Un duet cu largă susţinere populară. O fuziune în faţa căreia momentul 1 decembrie 1918 ar părea o simplă şuetă. Un lider multilateral dezvoltat. Un bun îndemn la unitate.

,,E domne soluţii !’’, Cotroceniu-i mare, trăiesc unii câte cinci-şase într-o garsonieră şi tot încap. Dacă pe cei din urmă sărăcia îi împinge la această convieţuire, pe primii i-ar îndemna mobilul numit fraudă. Din moment ce ambele părţi o invocă, e clar că au în comun mai multe decât îşi închipuie. E păcat ca atâta compatibilitate să se ducă pe apa sâmbetei şi să nu fie folosită în interes naţional. Ar trebui ca înţeleapta Curte să mediteze la asta şi să le unească destinele. Altfel, vedem bine ce gelozii se stârnesc. Tu ai fraudat astă noapte ! Ba tu ! Păi dacă asta nu-i iubire, atunci ce-i ?

Hai că le-ar sta bine împreună ! Amândoi frumuşei, cu o zestre de câte cinci milioane de voturi, intreprinzători în toate cele, să fie domle fericiţi ! Ce alegeri? Astea-s prejudecăţi învechite, care stau în calea fericirii ! Gura spurcată a satului, gândire anacronică şi retrogradă ! Lăsaţi frate oamenii să se bucure împreună de preşedinţie, ce-i cu răutatea asta ? Invidie curată. I-a nu vă mai uitaţi în ograda Cotroceniului, ce, nu aveţi treabă ?

Eu sunt uman, nu pot vedea oameni suferind din dragoste, nici chiar din dragostea pentru ciolan. Trăiască republica biprezidenţială ! La mai mare !

Anunțuri
 
 

3 răspunsuri la „,, REPUBLICA SEMI BI-PREZIDENŢIALĂ ”

  1. oanaclara32

    10/12/2009 at 6:22

    😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀 😀

     
  2. Robog

    10/12/2009 at 17:23

    Da, foarte buna ironia 🙂
    Mare „dreptate” ai, in spiritul „romanesc”…
    Spor maxim!

     
  3. coramica

    11/12/2009 at 2:35

    Io o propun pe Cora presedinta

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: