RSS

,, EMOŢII…”

06 Dec

emoţii…

Azi, ar trebui să am emoţii ?? Pentru că nu mă încearcă absolut nici una, vis a vis de winner-ul scrutinului. O fi bine, o fi rău… Nu-i vina mea că am devenit aşa ,,insensibil’’, deşi mi-am exprimat opţiunea, nu se poate spune că aştept înfrigurat şi cu palpitaţii rezultatul. Eventual şi în cel mai bun caz, cu un pic de curiozitate, atât.

Motivul e lesne de înţeles, nici unul dintre finalişti nu m-au convins pe deplin. Unul datorită celor cinci ani de mandat, celălalt datorită maşinăriei pe care o are-n spate şi pe care nu o simpatizez deloc. Aşa că, am ales şi eu, cam fără tragere de inimă, ceea ce am considerat că-i un rău mai mic. De asta nici nu stau cu sufletul la gură în aşteptarea fluierului final, aş dori să câştige favoritul meu, deşi e tare mult spus favorit, dar, în nici un caz nu voi fi răvăşit dacă nu se va întâmpla.

Găsesc că e totuşi trist, practic nu am cui să-i încredinţez, cu toată inima, nici măcar speranţa. Ca şi cum aş asista la un meci între două echipe, despre care se ştie sigur că umblă cu aranjamente şi blaturi şi ar trebui să fiu de partea uneia dintre ele. Indiferent de spectacolul oferit, ele tot fără credibilitate şi fair play rămân. Asta, apropos de confruntarea televizată, de acum câteva zile, dintre cei doi candidaţi. Un show patetic şi demagogic, încheiat apoteotic de jenant cu juratul pe Biblie, roşie, să sară-n ochi probabil. Mă mir că n-au chemat vreun preot, cu microfon sub sutană, pentru o spovedanie în direct. Patetică idee treaba cu juratul, poate pe unii i-o fi impresionat, mie mi-a provocat silă. Biblia şi politica, baba şi mitraliera. Mai era puţin şi auzeam celebrul jurământ de mahala – ,,Să moară copiii mei, dacă nu…etc etc’’.

Ce emoţii îmi poate da finalul unei bătălii, între doi combatanţi care, de-a lungul vremii, m-au făcut mai mult să zâmbesc ironic ? Poate doar emoţii cu privire la viitor. Eu unul, nu-l văd prea roz, indiferent de cine va câştiga. M-aş bucura tare să-şi schimbe năravurile ambele tabere, dar sunt cam sceptic în privinţa asta.

Aşadar, până la validarea câştigătorului, intensitatea trăirii mele emoţionale în ceea ce priveşte această chestiune, e minimă, tinzând spre zero. O să caut, poate găsesc să văd vreun meci de fotbal din liga a III-a somaleză, mai mare satisfacţie aş putea avea la finalul său.

La mulţi ani tuturor celor ce-şi serbează azi ziua de nume, asta-i adevărata bucurie a acestei zile.

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: