,, PANĂ ”

dependenţe

Oamenii, când sunt la ei acasă, au diverse preocupări. Indiferent de ce ar face şi cu ce şi-ar ocupa timpul, au, în general, un element comun, televizorul. Chiar dacă stau cu ochii cât cepele în el sau îl bagă în seamă mai puţin, el îşi vede de treaba lui, bâzâie acolo, producând zgomotul său de muzică şi cuvinte, care a devenit un zgomot ambiental în orice casă. Când el tace, parcă ceva lipseşte, nu contează că te uiţi sau nu.

Deşi nu-s dependent de tv, i-am observat lipsa în timpul unei defecţiuni la cablu, de vreo 24 de ore. M-am obişnuit ca, indiferent ce fac, el să funcţioneze în surdină, ca o prezenţă discretă. Atât de discretă însă, încât atunci când furniza numai pureci, m-a indispus grozav. În fine, aveam ce face şi aşa, dar, vorbind şi cu alţi văduviţi de semnal tv, unii chiar contestatari vehemenţi ai uitatului la ecran, mi-au relatat aceiaşi chestie, că ceva parcă nu-i la locul său când cutia de zgomote e stinsă. Am extins cercetarea şi pe la alte habitaturi, iritarea era generală, o zi total nefastă.

Asta, în rândurile celor pe care-i ştiam că nu-s mari fani tv, că la nivelul împătimiţilor, domnea o stare de panică, vecină cu isteria. Fiind cald afară, balcoanele erau pline cu vecini pe care nu-i prea  văd la faţă, fiind ţintuiţi non stop la tv. Fără el însă, dezorientarea şi sentimentul de frustrare erau maxime, se zvârcoleau efectiv fără ţintă.

În ciuda faptului că unii privesc mai mult, iar alţii mai puţin, lipsa sursei de zgomot a creat un sentiment comun tuturor, că ceva lipseşte, că ceva ni s-a luat şi trebuie să-l avem înapoi pentru ca totul să reintre în normal. Recunosc că, acasă fiind, ziua mi s-a părut cam ciudată şi atmosfera cam altfel, fără culorile televizorului. Am încercat să văd dacă, punând un film la dvd, să ruleze acolo nebăgat în seamă, să fie doar colorată sticla, va suplini pana de canale, la care oricum nu mă uit. Nu a mers, ceva din subconştient îmi tot amintea că parcă acest truc e artificial, un surogat şi că dvd-ul nu-i conectat la ,,realitate’’, atât cât o fi ea de ,,reală’’ pe sticla pe care scrie ,,live’’.

Vrând, nevrând, eu cred că, o anumită dependenţă de televizor, cu toţii am dobândit. Aud mereu afirmaţii care sunt la modă acum – ,,Eu nu mă uit la tv, fiindcă…nu ştiu ce…el mi-e indiferent’’. Ciudat e că, tocmai la astfel de oameni, am văzut cele mai scumpe şi performante televizoare… Să fie doar simple obiecte de design interior ? N-aş crede, fiindcă tipii posedă şi pachetele ,,full’’ la cablu… Poate că, într-adevăr şi ei, ca şi mine, nu se ,,hrănesc’’ din tv, dar, de aici şi până la a spune că ţi-e totalmente indiferent, e totuşi cale lungă.

Nu pot fi ipocrit să spun că mi-e absolut indiferentă această sursă de…ce vreţi, ştiri, divertisment etc. M-am convins singur, cu ocazia acelei defecţiuni, că nu-i deloc aşa. De obişnuit, ne-am putea cred obişnui şi fără, dar, în timpul liber, admit că nu mi-ar fi totuna să nu-l am. Fie doar şi pentru simplul zgomot sau muzică ce răzbate din el. Asta e, rău sau bun, e parte componentă a vieţii noastre. După o lungă vacanţă la munte, de exemplu, undeva fără mijloace media, mie unul, la întoarcere, mereu mi-a fost dor de tv.