RSS

,, O EVOLUŢIE REMARCABILĂ ”

03 Mar

bruce

De mult voiam să scriu câteva rânduri despre o vietate numită Bruce. Este vorba de pisica mea, i-am spus vietate deoarece singura legătură pe care o mai are cu specia pe care o reprezintă se rezumă doar la aspect şi modul de a se face auzit, respectiv vocalizele specifice, însă nici de ele nu sunt sigur că mai reprezintă limbajul pisicesc, dacă da, e oricum pocit. Până şi vârsta începe să-l încadreze în altă categorie, are cam 17 ani şi dă semne de viaţă lungă şi fără probleme.

Ceea ce întotdeauna mi s-a părut curios a fost motivul pentru care este şi a fost atât de iubit şi răsfăţat. Când am spus că nu are nimic din caracterul unei pisici, n-am glumit. A se gudura sau a da vreun semn de afecţiune îi sunt lucruri la fel de străine cu a vorbi româneşte. De atâta amar de timp modul său obişnuit de viaţă, un fel de scop suprem şi perpetu, pare împrumutat atât de la rasa canină, de a muşca şi, în cel mai blând caz, de a zgâria, cât şi de la omul ticălos, înclinat spre rău. Cu scurte momente de normalitate, atunci când pare conştient că, calea paşnică îi aduce ceva beneficii în plus, când e vorba de mâncare sau de a capăta acceptul să se cuibărească prin vreun loc mai neobişnuit. În rest, e duşmanul absolut, împotriva tuturor, pus pe harţă şi pe crearea a cât mai multe pagube, fără vreun motiv anume, am auzit că pisicile sunt răzbunătoare, însă la acest specimen pare că ăsta e scopul său în viaţă, deşi viaţa sa cred că se apropie de ceea ce numim paradis, paradisul pisicilor, iubitorii acestor feline ştiu ce înseamnă asta, nu mai intru în detalii. Chiar şi jocul atât de drag pisicilor, acest mic demon îl percepe ca pe un afront la adresa sa, mulţi au avut neinspiraţia să-l provoace la aşa ceva şi au plătit pentru asta cu răni apreciabile. Nu-i de glumit cu mine, pare a spune, nu-s jucărie de pluş. Şi eu port pe mâini, eu sânt norocos că doar pe mâini, urmele furiei sale împotriva a tot ce mişcă.

Cum spuneam, m-am tot gândit care este totuşi motivul pentru care micul ticălos este atât de iubit şi răsfăţat, în ciuda ostlităţii sale ieşită din comun şi fără motiv. Unii au pus pe seama unei personalităţi puternice această furie, ce a dat naştere acestui comportament aproape tiranic şi atotstăpânitor a fiarei cu chip de pisică. Se poate, eu am însă o teorie mai haioasă şi mereu îl dau ca exemplu viu al veridicităţii ipotezei evoluţioniste a lui Darwin, glumind puţin, evident.

Iată argumentele. Felina sus amintită, ca şi animal numit pisică, este nulitatea absolută, zero barat, pare total străin de apartenenţa sa, nu atât prin ruperea contactului cu semenii lui, cât prin caracter, aşa cum unii oameni e greu să-i mai încadrezi astfel. Am ajuns astfel la concluzia că popularitatea sa vine din faptul că al său comportament nu-i atât de supărător pe cât ar părea, deoarece se apropie foarte mult de cel al unor semeni de-ai noştri bipezi, care se poartă identic cu sceleratul de Bruce.

El întruchipează ceea ce în lumea umană s-ar numi un caracter infect, profitor şi lipsit de scrupule, ,,interesul poartă fesul’’, într-un cuvânt. Din moment ce astfel de oameni au succes, cu atât mai mult o pisică ce şi-a depăşit condiţia, are din plin acest drept ha, ha, ha. În cazul său, viclenia specifică acestei specii e fără sens, a evoluat incredibil, împrumutând viclenia umană, făcând abstracţie că-i doar un patruped, poţi jura că-i un om, ce-i drept unul de cea mai joasă speţă, dar pentru el e lucru mare totuşi ha, ha, ha. Revenind la ce spuneam, scurtele sale momente de ,,omenie’’ ţin până îşi atinge vreun scop, să fie lăsat să intre în vreun dulap sau urcat pe vreun şifonier, odată atins ţelul redevine el însuşi. Pare cu adevărat mulţumit şi împăcat abia după săvârşirea unui rău, iar când acest rău e unul cu adevărat gratuit, cu atât mai satisfăcător pare. Cât despre ocupaţia sa de bază, somnul, e un real pericol să-i fie tulburat, nu mai poate dormi până nu pedepseşte exemplar astfel de îndrăzneală.

Mulţi prieteni m-au întrebat cum de ţinem aşa un exemplar, e totuşi doar o pisică de casă, cu care te joci şi o mângâi, nu un tigru. Din păcate comportamentul său depăşeşte cu mult comportamentul oarecum sălbatic al vieţuitoarelor din sălbăticie, sălbatic dar raţional, lupta pentru supravieţuire, justificată şi normală.

Pisica mea a evoluat însă, în cei aproape 17 ani de trai în umanitate, atât de mult, încât a ajuns, deocamdată, ce-i drept, doar la stadiul de om de joasă speţă, dar ce vrei, treptat, treptat se face evoluţia, hi, hi, dacă ar mai trăi încă pe atât, e posibil chiar să atingă un nivel moral chiar acceptabil ha, ha, ha. Dar chiar şi aşa, se apropie mult mai mult de om, ca şi caracter, decât de strămoşii săi blănoşi şi naivi.

Aşadar, cum să nu iubeşti un astfel de specimen evoluat, care şi-a devansat cu mult originile şi cum să-l condamni, când există atâţia bipezi, asemeni lui în comportament, care, pe deasupra, poartă pe nedrept şi denumirea de homo sapiens sapiens.

Anunțuri
 
 

2 răspunsuri la „,, O EVOLUŢIE REMARCABILĂ ”

  1. Apopei T

    03/03/2009 at 7:15

    si totusi… saracul, bruce, bine ca nu stie sa citeasca…

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: