,,IUBESC”

Iubesc

Iubesc fără de dogme și fasoane,
Iubesc mai sus de simțuri și trăiri,
De-ar leșina toți sfinții din icoane,
De s-ar surpa vreo zece mănăstiri,
Iubesc iubirea fără de-ngrădire
Și doar în fața ei am să mă-nchin,
Iubesc iubirea simplă și-n neștire
Sub forma dependenței și destin,
Iubesc nespus și fără de condiții
Iubesc mult mai presus de viu și mort,
De-ar da damblaua-n zeci de inhibiții,
Aș practica-o barem ca și sport,
Iubesc iubirea care nu-i doar formă,
Psalmi îi înalț chiar și în lupanare,
Iubesc iubirea care nu-i doar normă
Prostituată bine prin altare.
T.D.

 

,, ȘI AZI”

Și azi

Și azi te-aștept din gânduri nerostite
Și te îmbrățișez în depărtări,
Îmi cresc în suflet ramuri desfrunzite
Cu frunza pribegindu-se prin zări,

Și azi te-aștept din visul ce se teme
Printre-amintiri să nu mă rătăcești,
Îmi curg prin vine râuri de poeme
Tu muză, oare unde pribegești…

Și azi te-aștept din dorul ce nu știe
Cum s-a-ntrupat, din ce adânc mister
Pe tâmple-mi ninge parcă veșnicie
Crescută din minutul efemer,

Și azi aștept ca pasul să te cheme
S-aduci cu tine pruncii pribegiți,
Să alergăm prin codri de poeme
Noi trecători, ei veșnic înfrunziți.
T.D.

 

,,Jurnalismul românesc, încotro ? ”

Jurnalismul românesc, încotro ?
Din păcate ,,mass media română liberă”, în opinia mea, se află într-o fundătură obscură din punct de vedere al deontologiei și profesionalismului. De dragul sfântului rating și al primitivului ,,asta se cere”, jurnalismul românesc a abdicat într-un procent covârșitor de la misiunea sa, transformându-se într-un mediocru enterntainer, când miștocăreală ieftină pe seama realității, când fabulații sub formă de ,,breaking news” interzise cardiacilor, când picanterii de cea mai joasă speță. Dacă obiectivitatea și echidistanța sunt termeni de mult apuși în presa românească, am sperat totuși că așa zișii profesioniști să cunoască faptul că există o limită și la acest ,,asta se cere” și să nu se transforme în veritabili ațâțâtori, semănători de panică și deformatori ai realităților. Celebrele transmisii de la ,,fața locului” cu reporteri loviți de amoc, pseudo dezbaterile în care vreun psiholog explică moralul calicului prins în omăt fără apă minerală, acțiunea dementă și conjugată în care se inoculează omului ideea că statul și instituțiile sale sunt inamicul public nr. 1, nu au nimic în comun cu misiunea de ,,a păzi democrația”. Mesajul care răzbate din toate ungherele presei este că ,,oamenilor trebuie să li se dea !”. Însă, întru neatingerea telespectatorului, despre muncă responsabilă și ce dă omul, se vorbește minimal. Se reclamă la unison drepturi, dar de obligații, subțire. De pildă să fi auzit o dată întrebarea – ,,De ce măi gospodaru lui pește n-ai tu-n toiul iernii lemne pentru 3-4 zile și un sac cu mălai…”. Nu, nici vorbă, în schimb, spre întărâtarea spiritelor și telenovelism, facem teoria ajutoarelor, armatei și jandarmilor ce dau nemulțumitor la lopată. Thriler-ul care emană de la televiziunile de știri nu are nimic în comun cu buna și corecta informare, dramul de adevăr este doar baza pe care se construiesc scenarii menite a spori ratingul, de fapt și de drept ele au devenit canale de divertisment, iar jurnalistul un one man show. Ne amintim sintagma romantică ,,televiziunea română liberă”. Din nefericire, libertatea în loc să fie utilizată în schimbarea mentalităților învechite și în cultivarea unei abordări capitaliste, ea bate monedă tot pe statul social, pe asistare, pe calicime, pe bugetari, adică exact pe segmentul ce are vreme să pună umărul la rating. Cine mai crede că mass mediei îi pasă cu adevărat de apărarea valorilor democratice sau de cei pe care-i căinează, se înșeală amarnic. Dacă i-ar păsa, ar trebui să aloce spații ample, paradoxal, unui discurs de genul vechii media, unde, o dată la trei cuvinte auzeai ,,muncă”. Dar de, poți să-ți pui stimații telespectatori în cap …
T.D.

 

,, NOMENCLATOR”

Nomenclator

În acești douăzeci de ani de când ne aflăm în no man’ s land-ul dintre comunism și capitalism, definit drept tranziție, în nomenclatorul ,,meseriilor” au intrat câteva extrem de populare, fapt ce concură și el la ritmul melcului dopat cu care ne deplasăm. Iată câteva -
- Politician – acel individ supra și rapid calificat într-un mod aproape autodidactic, ce nu poate stârni decât admirația – asimilarea profundă a celor mai vaste domenii, în cele mai obscure instituții de învățământ, lucru care spune multe. Lucrează pentru  popor.
- Revoluționar – omul care s-a ocupat cu Revoluția, strașnic povestitor, calificat la locul de muncă, a predat țara la cheie și nu l-a mai durut capul până acum recent. În rândul breslei se duc lupte acerbe pentru epurarea…incompetenților.
- Om de bine – ocupațiune ce-și are originile tot în zilele revoluției, are ca obiect de activitate promovarea binelui.
- Cetățean european – activitate ce constă în special ce revendicarea de drepturi, de orice fel, de curând a pătruns în forță și în mediul rural – ,,Suntem cetățeni europeni, să ne dea…”.
- Intelectual – entitatea total abandonată studiului, două, trei facultăți, simultan sau nu, omul perpetuu măcinat de dilema îngrozitoare – ce să profeseze… Drama îl va urmări toată viața, în general.
- Persoană publică – om calificat cu apărutul în public, cât mai des cu putință și cu cele mai variate motive și ocazii. Omniprezent și omniscient.
- Vedetă – îndeletnicirea de a face din ,,c…t bici” și de a pretinde nonșalant și că pocnește. Necestită însușiri native remarcabile.
- Dizident – branșă tot mai redusă dar încă activă, de obicei calată pe a face opoziție la absolut orice.
- Sinistrat – ocupație zonală, menită a reaminti periodic oamenilor puterea devastatoare a naturii în fața careia stă cu stoicism și mâinile în sân.
- Asistat social – o ramură a profesiei de mai sus, cu diferența că el nu face muncă voluntară, ci e și remunerat.
- Român – omul calificat în popularea spațiului carpato-danubiano-pontic și atât. Adesea pomenit în campaniile electorale.

T.D.

 

,,CĂLĂTORIE”

Călătorie

N-ai vrea să mergi cu mine până-n lună
În odiseea cea mai colosală,
Doar noi și ce-o mai fi pe-acolo
Și cu bilet doar dus la nava spațială…

Să ne iubim nebun, imponderabil,
Ca un străin cu o necunoscută,
Călătorind cu fiecare fază
În alt alcov, pe fața nevăzută,

Să ne expunem toată indecența
Doar altor malformați de arieni,
Să doarmă liniștită toată norma
Și să mai crape fierea și în marțieni.

Și-apoi într-un dezmăț cu lună plină
Cu ia-mă nene iar vom fi pe-aproape,
Vei face tu cu mâna, eu cu steagul
Ocaziei ivite-n telescoape.
T.D.

 

,,Mărul discordiei ”

Mărul discordiei

Cum era de așteptat, piatra de încercare a oricărei campanii de întrajutorare în caz de vreo calamitate nu este nici colectarea bunurilor, nici cantitatea, nici transportul, ci distribuirea lor la fața locului. O operațiune complexă și delicată deoarece, pe lângă nevoia fizică, intră în funcțiune mecanismele complicate ale firii umane care în final duc la trista concluzie că era mai bine fără și erau mai liniștiți și donatorii și beneficiarii. Te încearcă un sentiment contradictoriu când o acțiune caritabilă, eminamente dezinteresată, capătă de multe ori aspect de bâlci ce învrăjbește oamenii, chestiune la care concură atât sinistrații, cât și cei din plan local responsabili cu împărțitul. Toată treaba scoate la iveală mai mult ce este mai rău într-un om, lăcomie, invidie și pe alocuri chiar o necinste de cea mai joasă speță. E halucinant ca nu știu ce cătun să fiarbă nu de grija nămeților ci de grija ajutoarelor ce s-au abătut băgând dihonia în oameni, din multiple motive – suspiciuni de distribuire preferențială, suspiciuni de vămuire a proviziilor etc etc. Sub nămeți nu mai sunt îngropate ulițe, acareturi și case ci mormane de dinamită, nemulțumirea și tensiunea plutesc în aer, oamenii dețin informații certe și compromițătoare unii despre alții, cutare a luat mai mult, cutare de două ori, rudele primarului bunătăți nemaivăzute ș.a.m.d. Desigur, un dram de adevăr e în toate, dar, din păcate el este dus la dimensiuni fabuloase, și asta nicidecum de ceea ce s-ar numi foamea care-l împinge câteodată pe om la acte reprobabile, ci de alte tare acumulate de-a lungul timpului și în special a convingerii că ,,trebuie, imperios, să ni se dea”. Prin urmare totul se transformă într-o mare bătălie, donatorul acela care el a simțit că ,,trebuie” nici măcar nu există în conștiința, să-i spunem, nevoiașului. Blestematul acela de camion sau de punct de distribuție este și va fi pentru mult timp măr al discordiei, se deduce că de fapt el a adus prejudicii mult mai grave comunității decât calamitatea în sine. Nu cred că-i un patent românesc fenomenul ca acolo unde este o brumă de ceva gratuit aceasta să nu atragă ca un magnet acțiuni de la hoție, la păruială, însă se pare că aici se pare că solul e ideal pentru așa ceva. Realitatea probează fără echivoc faptul că tot ce-i pleașcă strică. N-am nimic cu a ajuta sau cu solidaritatea, dar am un gust amar de când am auzit o mătușă jăluindu-se că unii au primit și foi de dafin și ea nu. Cam în zona asta se află chestiunea.
T.D.

 

,,AȘ VREA”

Aș vrea

Aș vrea să fiu nisip purtat de vânt,
Aș vrea să fiu tot praful din cometă,
Vagabondând aiurea pe pământ,
Fugind din când în când de pe planetă,

Aș vrea să fiu eu ploaia din înalturi,
Aș vrea să fiu oceanul necuprins,
Cu capu-n jos să mă cobor în salturi,
Hoinar pe ruta lumii, nori-abis,

Aș vrea să fiu un bulgăre din soare,
Aș vrea să fiu o spuză efemeră,
Un veșnic călător ce nu mai moare,
Murind epuizat prin atmosferă,

Aș vrea să fiu femeia voluptoasă,
Aș vrea să fiu șarmantul indecent,
Să crape-n mine fierea cea geloasă
De androgin haihui și insolent.
T.D.

 

,,AHILE”

Ahile

O specie aparte în fauna românească este ,,criticul de fotoliu”, personaj ferm înșurubat în piesa amintită, care respiră și rezonează la unison cu televizorul și a cărui stare de spirit variază în funcție agenda de dincolo de sticlă. Conectat în exces la ,,realități” trăiește o stare de perpetuă înverșunare și încrâncenare materializată prin cele două extreme – fie dramatizează la maxim și supradimensionează totul, fie ia totul în derâdere. Logica sa este una cel puțin complicată, de genul ,,așa nu, așa nu”. Însuși plămânul prin care respiră cotidianul, televizorul, îi este în același timp cel mai bun prieten și cel mai teribil dușman, depinde de cele relatate. Din turnul său de fildeș, moale și confortabil, face frenetic politică, împarte bugete, emite strategii eficiente de dezăpezire și ieșire din criză, prognozează viitoarele mișcări sociale, denunță hoții și corupții, leneșii și șmecherii și, în timp ce-și mai apropie ceva de mâncare și o băutură, se miră realmente de acuratețea judecății sale și de cât de simplu este totul. Axioma sa favorită este – ,,iese poporul ca în ’89, îi alungă, confiscăm marile averi, stârpim evaziunea și umplem pușcăriile, dăm drumu la fabrici și combinate să aibă oamenii de muncă și e domnule bani, ce dracu e așa greu …”. Este omul care bea obligatoriu minim doi litri de apă pe zi, trăiește la intensități maxime codurile galbene, portocalii și roșii, exploziile solare și ploile de stele și care, în rarele momente când părăsește habitatul se întoarce fie cu degerături, fie cu insolație, faze avansate. Își dă seama mai mult ca niciodată în ce hal fără de hal au adus ăștia țărișoara dacă în secolul XXI și integrați în UE e posibil să pățești una ca asta. Partizan al principiului ,,n-am pe cine” , în general nu votează, în schimb este cel mai vocal susținător al schimbării. El este un subtil analist și teoretician, nu se amestecă cu vulgul, astfel are mereu la îndemână tridentul acid – ,,Voi i-ați votat !”. Prin urmare nu are nici o legătură cu ce se petrece, să fie lăsat în pace, să nu i se impute lui nimic, ,,că-ți crăp capul !”. El este implicat, conectat, angrenat, dar la nivel conceptual, rafinat, intelectualicește, nu o dată îl prind ore târzii în noapte pulsând odată cu strada sau, din contră, dezavuând până la dezgust zbaterile ei. Ca dovadă că nu-i indiferent, seara, sub pseudonimul Ahile, dă de pământ pe forum cu toți neobrăzații înguști la minte, și nu oricum, cu argumente solide, la el tv-ul merge non-stop, vede ce se petrece foarte bine. Însă de trei zile Vasile Stănescu, alias Ahile, n-a mai apărut pe forum. Eu l-am avertizat să nu plece acum că anunță ăștia vreme rea dar zicea că ,,Mănâncă rahat !”.
T.D.

 

,,APE TULBURI”

Ape tulburi

Trăim vremuri tulburi și confuze. Dacă din punct de vedere politic și economic putem spune că-i încă una din convulsiile vremelnice între multe altele ale istoriei, din punct de vedere social însă pare cu mult mai mult. Și nu mă refer la mișcări sociale, trecătoare și ele, ci la o halucinantă nebunie în ceea ce privește raționamentul, la nivel național. Începând de la ,,poporul” mult evocat care își dorește avid și cât mai curând ștampla spre a face ordine, în condițiile în care în ziua votului fie nu se urnește, fie votează cu dorsalul sau stomacul și sfârșind chiar cu foști primi miniștri loviți de dambla ale căror judecăți actuale mă fac să mă îngrozesc, fie și retrospectiv. Despre așa zișii formatori de opinie ce să mai vorbim, absolut orice problemă, de la starea vremii și până la ce vreți își dă obșteșcul sfârșit înecată în zona politică prin care ei înșiși respiră, probabil din cauza aerului sățios. Abordarea chestiunilor din unghiuri pur și simplu imposibile și pe direcții paralele total cu esența, doar de dragul producerii de sunete în slujba unora sau altora, nu mai poate fi de mult denumită analiză rațională, e doar o încrâncenare oarbă și sterilă din punct de vedere al dialogului și relatării. ,,Constructiv” este din alt punct de vedere, al deteriorării sociale. Pornind de la mici exemple, tot soiul de indivizi ce se consideră îndreptățiți să-și strige opiniile politice în metrou bunăoară, sub forma ,,M..e icsulescu ! Cu toată familia lui !”, continuând cu rătăciți de genul tânărului ofițer, fost, care admite senin că și-a încălcat statutul, dar ce n-are voie…și alții au făcut-o și sfârșind cu săteanul ce stă cu coatele pe gard și dezbate garderopa fostei ministrese. Toate aceste lucruri punctuale, ca și atitudine se extind și cresc tot mai mult și ele nu sunt nici pe departe proteste sau opinii contra, sunt forme de degradare a raționamentului, de natura ăluia care a căzut pe gheață și s-a ridicat înjurând ,,Dzeii măti de chior !”. Chioru va trece dar gheața va râmâne și în loc să caște ochii cum și pe unde calcă, omul va substitui atributul actual cu un altul și atâta tot. Din punctul meu de vedere cam la acest nivel se află conștiința și judecata națională la momentul de față și se află pe un puternic trend descendent pe care nu-l va domoli nicicum nici o schimbare politică. De ce…deoarece este rodul discursului public irațional, și de această dată nu a oamenilor politici, cât a celor care-și mănâncă pâinea, de multe ori, din palma lor. Mass media, da, chiar ea, paradoxal, dar ea nu mai informează demult.
T.D.

 

,,ANIVERSARĂ”

Aniversară

Întregul suflu-al unui vis de vară,
Al unei zile calde, ‘ntr-un sărut
Să pun și ca atunci, ca prima oară
Pe buze să ți-l ning, cât aș fi vrut !

Întregul alb al unui vis de iarnă
Al unei zile reci, într-un sărut
Să pun și peste buze să îți cearnă
Cu fulgi fierbinți, nu știi cât aș fi vrut !

Întreg parfumul unui vis de toamnă
Al zilei ruginii, într-un sărut
Să pun și peste buze să-ți adoarmă
Amorul meu zălud, cât aș fi vrut !

Întregul crud din vis de primăvară
Al zilei înfrunzite, ‘ntr-un sărut
Să pun și buzele suav să doară
De dorul meu nestins, cât aș fi vrut !

Întregu-mi ne’ntregit din vis frumos
Al zilei de cu zi, într-un sărut
Să pun și azi desculț pe jos…
Cât aș fi vrut, cât aș fi vrut !